vineri, 27 martie 2015

Captivul umbrelor
E greu să lupți când dușmanul tău se ascunde-n iluzii și umbre, în fantasme ale gândirii. Nu știi unde-i, să-l poți lovi, dar el știe mereu în ce loc te afli și care ți-s lăcașurile vulnerabilității din umilul trup ce-ți înveșmântează duhul. Și duhul, deși se pitește adesea printre răsuflări, e totuși captivabil. Pentru el nu-ți trebuie cuști sau cătușe, nici funii ori lanțuri pe care le-a lins pofticioasă rugina; e suficient un mănunchi de cuvinte uscate. Sau o privire. Și vine… Are acea nevinovăție pe care o manifestă din plin omul înainte ca lumea haină să se bucure c-a început și el…să crească. Vine fără să-l rogi, se-așază cuminte în poalele chemătorului și se gudură. În timpul ăsta, stăpână-su vopsește pereții feței cu grimase ale dezinteresului, cu umbre de nepăsare, strâmbând teatral din nas, precum actorii la repetiții. Și cât joacă el stângaci un act, devine captiv pentru perioade pe care ceasul nu știe încă a le măsura. Îndrăgostitu-s-a!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu