vineri, 13 martie 2015




             Străzi

Gri. Așa era totul în jur. Nici până acum nu am înțeles de ce ai furat culorile ce îmi mai bucurau sărmanele clipe de prezent care îmi alcătuiesc trecutul și îmi nasc viitorul. Și n-ar fi singurul lucru pe care înțelegerea mea nu-l pătrunde. Nu înțeleg, de asemenea, de ce soarele e rece, deși oamenii umblă în tricou, de ce păsările au muțit, deși umplu parcul în care mi-am rătăcit mii de priviri… Îmi pun mai multe întrebări ca un anchetator și primesc mai puține răspunsuri decât prigonitorii de la martiri.
Și totuși!, întrebările rămân. Se-nveșnicesc în mintea-mi efemeră, se pietrifică, și devin stânci de care îmi rănesc genunchii memoriei ori de câte ori caut ceva, ceva ce nu are nicio legătură cu tine. Mi-am jurat că voi pune lacăt la ușa aceea, dar…trebuie să-l descui chiar și atunci când voi a-mi aminti cum se cheamă whisky-ul meu preferat. Chiar și atunci când văd culoarea mării și vreau s-o numesc.

Plimbarea de azi a fost unică. Pentru că a fost lungă. Am mers kilometri-ntregi pentru a-mi copleși mintea cu imagini, pentru a o anihila din mii de părți, ca tu să dispari de acolo pentru o clipă. Și nu știu dacă am reușit. Dar îmi doresc, oare, să dispari, să te pierzi în mugetul unui veac ce se apropie, ce va trece peste noi? Nu știu. Poate îmi doresc doar ca veacul să fie atât de strălucitor, încât să mă orbească pentru un moment. Un moment!... Să văd doar lumină. Bănuiesc că n-ai să mai intri și-acolo. Apoi, poți să revii. Putem face cunoștință. Din nou.









Foto: https://jlaplantecmc.wordpress.com/page/2/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu