duminică, 15 martie 2015


Le monde

De obicei, sunt într-o introspecție continuă. Îmi place să știu de ce gândesc ce gândesc, de ce-mi place ceea ce-mi place și de ce urăsc cele ce urăsc. Îmi cam iese, astfel că am argument pentru toate afirmațiile pe care le fac, public sau doar în fața eului meu. El e și cel mai groaznic judecător din câți știu, care nu a învățat a ierta trecutul și-a privi cu încredere viitorul. Mi-ar place să mă pot minți, să-mi spun că totul e ok, dar…nu mă lasă eu. Cum nu mă lasă nici să joc teatru ieftin în fața lumii. Mă obligă să-mi exprim scârba pentru concursurile de alungit boturi, numite generic selfie-uri. Sau față de cei care, păcăliți de-un nu-știu-cine, dau crezare părerii c-ar ști să cânte și-și fac un țel din a-mi flagela auzul. Iar sâmburele din cireașa de pe tort sunt iubitorii de truisme… Ăștia-s cei mai răi. Și cei mai mulți. Se pot ascunde chiar și sub pelerina oareșcărei culturi. Brrr!... Piei drace!
Să garnisesc cu ceva utopie: aș vrea să găsesc un universitar bătrân, neșcolit în comunism, sau măcar neatins de otrava acestuia, alb de-nțelepciune și puțind a bibliotecă. Să-i fie mersul ca răsfoirea unei enciclopedii și vorba precum sentimentul pe care-l ai când iei o carte de pe raft. Aș păși în urma lui oriunde s-ar duce, oriunde l-ar purta simțirea. Sau poate i-aș fura ochii, să văd și eu lumea cu ei. Să văd le monde cu ochi deja plictisiți, dar care încă mai știu să tresară la ce-i nou. Sau nou-de-vechi. 





Foto: http://www.eatingcrow.ca/fifteen/

2 comentarii: