vineri, 6 martie 2015

Măști

Ce ciudat e omul… Parcă-i destinat a fi suport pentru măști. E-atât de trist! Acum înțeleg de ce sunt privit insistent de către cei din jur: îmi uit, mai mereu, masca acasă. Intenționat. E-o formă de protest față de balul cu desfășurare continuă ce se cheamă viață. Mă gândesc adesea dacă mi-ar folosi și mie un paravan pentru realitate, dacă ar trebui să arăt o fadă veselie în locul sentimentului real ce-mi naște pui în inimă. Uneori încerc, doar ca să fiu scutit de întrebări fără utilitate și în care nu s-a adăugat niciun strop de adevăr. Un fel de măsură de protecție. Dar nu reușesc să conving, pentru că nu sunt în starea mea naturală, iar la artificial, știți bine, am alergie. Ontologică. Hai că v-am dat pe spate cu ultimul cuvânt! Ce-mi place să fac asta!... Și nu ca să mă dau rotund, ci știind că fiece cuvânt măreț stârnește o intrigă. Dacă am reușit să te fac să cauți ce-nseamnă în dicționar, am câștigat. De fapt, te-am câștigat!
În fine, să revin la măști. Orgoliul meu îmi impune să mai port câte una, la ocazii speciale. Poate des. Așa stând lucrurile, nu pot să înfierez umanitatea ca mincinoasă din moment ce și eu iau zilnic din acest opium, chiar dacă într-o cantitate moderată și necesitată. Iar ca să-mi spăl păcatul, trebuie să spun că sunt și măști în fața cărora m-am înclinat reverențios. Da!, în fața acelor măști purtate din frică și nesiguranță, a celor ce acoperă c-un voal cenușiu o iubire naivă și sinceră. Care nu-s purtate cu drag, ci cu stângăcie, și te fac, după o intrigă de suprafață, să le ghicești și să le iubești la paroxism. De obicei ele sunt de fier, și pentru a se putea mula pe față, trebuie înroșite-n foc. Adecă purtătorului…nu-i e tocmai ușor. Le-aș numi suprema declarație de iubire, că nu-i nimic mai greu decât să-ți îmbrobodești arăbește iubirea, doar ca să nu moară. E-un fel de martiriu de bunăvoie. În fața ăstora, cuvintele pălesc. Pe veci. Rămâne un lucru revelator: privirea. Ea nu poate fi ascunsă după nimic. Doar în cumplite exagerări se acoperă și spațiul dedicat ochilor. De-aci s-a născut, poate, și expresia iubirea e oarbă. Dacă e oarbă, e și bolnavă. Așa că hai să lăsăm ochii descoperiți, bine?
A!, și află de la mine: o mască…zice despre tine că ești opioman.

O mască de fier…zice că iubești. Conștient!







Foto: 
http://bonbondeparis.blogspot.ro/2011/01/man-in-iron-mask.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu