miercuri, 4 martie 2015

Zbor în adânc

Zburam. Fără țintă. Deasupra mării. Mă asemuiam unui pescăruș beat, sau, mai bine, unui delfin cu aripi. Eram, în sfârșit, la paroxismul nebuniei. Nu aveam orizont, nici lucruri de care să mă tem, nici ochi ce lacrimă iscoade… Eram eu, eu cel liber, eu cel nebun. Zdrobisem cătușele amintirii tale, pe când această dormea, după ce golise două sticle de trecut. Am pășit cu grijă, ca nu cumva s-o trezesc, să mă rănească turbată și să mă lege din nou. Atât mai știu, că pe când căutam să ies din celula neîncăpătoare unde zăceam de secole, am atins cu aripa-mi de tinichea una din sticlele acelea.
Odată ajuns pe mare, nimic nu mai conta, și…cât de plăcut e sentimentul ăsta... Liber, sunt libeeer!... Numai asta mai puteam îngâna. Nu prețuiești libertatea fără contrastul unei secunde de captivitate. Iar eu gustasem mii. Deci o prețuiam.
Așa-i!, lăsasem utopia să mă învăluie și nu credeam posibil să mai reapară cea de care mă tem atât. Mare păcat utopia asta! Mai periculoasă ca beția!
Zborul – de fapt, era o derivă aeriană - mi-a fost curmat de-o ființă albă, ce ieșise din apa mării. M-a capturat ușor, fără prea mult chin, căci eu încă visam. Nu am avut timp să realizez ce se întâmplă. M-a tras în apă, mi-a legat de gât un bolovan pe care era gravat ireproșabil chipul tău, și mi-a dat drumul.
De atunci și până astăzi, zbor în adânc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu