luni, 6 aprilie 2015

Ai grijă de mine!...

Ai grijă de tine!... Câtă păsare de celălalt, nu? Câtă grijă, la propriu, dacă-i ceri ca și el să aibă grijă. De el. Mie mi-a sunat, la început, a lipsă de logică – păi fiece om cu mansarda bine țintuită-n cuie de tavanul casei, are grijă de el! Autoconservare îi zice, este-că? Și atunci de ce mai cerem asta? Un fel de când te trezești, să deschizi ochii, da? Am mai adulmecat eu o vreme astă vorbă și-apoi am văzut că e înmiresmată de egoism și...autoconservare; de data asta, a părții care cere, nu căreia i se cere. Ai grijă de tine pentru că nu pot avea eu. Ai grijă de tine ca să mă scutești pe mine. Ai grijă de tine, că nu mai are altul. Ai grijă de tine, ca o eventuală suferință a ta să nu-mi încalce zona mea de confort. Egoismul, vasăzică, dezbracă de logică. Și-mbracă în mantaua posesivității. A iubirii posesive, care nu uită de sine, ci se pune-n centru. Iubirea s-ar cădea să fie un foc ce arde mocnit și cuminte, nu un incendiu ce cuprinde-n vâlvătăi tot ce se-nvecinează cu el. De asta nu avem puteri peste natural, că am da foc lumii.

Și-ncă ceva: e ai grijă de tine sau ai grijă de mine?








Foto: http://getbacktowork.biz/get-back-work-take-care/.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu