vineri, 12 iunie 2015


Instrucțiuni de folosire

Da, ne sunt necesare. Și nu doar pentru obiecte, ci și pentru semeni. Pentru noi înșine, chiar. Dar cel mai mult – pentru cei pe care îi iubim. În fața lor nu vrem să dăm greș vreodată, să facem vreo nefăcută, să zicem vreo nezisă, nu. Pentru ei trebuie să fim perfecți, chiar dacă asta înseamnă ca noi să fim  mai puțin noi. Să ne dresăm. Singuri. E și-o parte bună: din toată afacerea asta ieși șlefuit. Finisat. Miroși a perfect. Dar nu știu dacă cuiva îi e de ajuns atât, așa că la orice pas ce seamănă a părăsire ne dezbrăcăm de cămașa orgoliului, încheiată cu butoni în formă de narcisă și sărim în valuri reci de tânguiri, sperând că așa vom îngheța și ne vom transforma în ancore, care să țină-n loc corabia în ale cărei vele suflă vânt proaspăt - alt vânt. Fiecare corabie e legată-n port cu o funie. Nu seamănă una cu alta. Sau e legată – dacă vrei așa – cu un motiv. Sau cu niște așteptări. Asta suntem noi oamenii – ființe care-așteaptă. Ce? Nu știu! Și dacă nu-ți dai seama de așteptări, s-ar putea să nu mai ajungi din urmă vasul ce-a plecat.

Cu toții avem așteptări, să știi. Și tu le ai pe-ale tale, și mi-e atât de greu să le intuiesc, deși am cearcăne la ochi de cât m-am străduit să citesc printre rândurile scrise aproape ilizibil. Și n-ai venit la pachet cu instrucțiuni de folosire. Și eu am așteptări. Chiar dorm în ele. În ea. E una singură. Eu nu m-aștept. Eu…te-aștept!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu